Unirea in cântec, joc si voie buna

                     Ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, noi, elevii clasei I A, am sarbatorit-o  pregatind un program artistic amplu, din care nu au lipsit poezia, teatrul, dansul, jocul si voia buna. Ne-am  adunat la o sezatoare si, intr-o poveste frumoasa si inocenta, am vorbit despre Unire, de boieri, de Mos Ion Roata, de Alexandru Ioan Cuza si chiaburi, de Marea Adunare de la Iasi, de tarani si de cronicari. Costumele populare, “ingredientele” specifice sezatorii: furci cu caiere de lana si fuse adevarate , gheme si cosarci, andrele,  stergare si alte cusaturi au creat atmosfera  autentica a unei seri minunate.  Toate scenetele au fost adaptari dupa Ion Creanga si  sunt parte integranta din programul optional al clasei noastre de teatru pentru copii.  
                       In demersul nostru, i-am avut ca parteneri, in jocul nostru de copii, pe elevii mai mari de la clasa a II-a C, iar ca invitati, pe princhideii de la Gradinita “Florita”, dar si pe parintii nostri, colegi si profesori. In final, cu totii am incins si o hora mare, am cântat si am incheiat programul cu un sincer “La multi ani”.
                      Multumim Trustului de Presa Desteptarea care ne-a prezentat munca in emisiunea TV si  la ziar, pentru  dulciurile oferite si sprijinul pe care ni-l acorda la fiecare din activitatile pe care ni le propunem.


No Comments


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>