Nu e nevoie de prea mult ca să simți românește. Pentru poetul nostru național cea mai mare onoare este sa nu fie dat uitării. Deși abia ne-am întors din vacanță, 15 ianuarie a fost ziua pe care ne-am oferit-o pentru a-l pătrunde mai bine pe LUCEAFĂR.
Am trecut în revistă viața, activitatea literară și publică. Ne-au revenit pe buze Scrisoarea a III-a, Revedere, Ce te legeni, Somnoroase păsărele, La mijloc de codru... etc. Am ascultat capodopera soților Doina si Ion Aldea Teodorovici ca fond muzical al unui minunat PPT. Am auzit vocea calda a lui Nicu Alifantis care ne spunea O, ramâi, dar si sunetele dela Sara pe deal, Pe lângă plopii fără soț sau Dorința. Mai apoi, doamna învățătoare ne-a citit Borta vântului prilej cu care am învățat sa nu ne lăsăm păcăliți, că lăcomia este drumul către pieire, că Dumnezeu nu iubește minciuna, bataia de joc, furtul. Melissa ne-a încântat iarăși cu harul ei de a reproduce desene, fotografii executând portretul poetului. Noi am încercat să facem același lucru și, pe o pagină, să redăm o secvență din textul audiat. Acasă am lucrat jurnalul triplu . Toate aceste lucruri muncite de noi le vom aduna într-o cărticică a zilei.
Ne-a părut rău când soneria a anunțat sfârșitul orelor, dar cum Eminescu nu se studiază doar în această zi avem tot timpul din lume la
dispoziție.
.
