Zilele Şcolii- fapte care zidesc

                  În perioada 2-6 mai 2011, s-au desfăşurat Zilele Şcolii "Spriru Haret", prilej cu care ne-am dovedit încă o dată capacitatea de a demonstra faptul că, cine munceşte culege şi roade bogate. 
                  Mai întâi, am integrat lucrările noastre în cadrul expoziţiei "Note de primăvară".  Portofolii, proiecte tematice, ouă încondeiate, colaje, desene, lucrări din fire, hârtie în tehnica Origami şi Quilling au creat  imaginea de ansamblu a preocupărilor noastre diverse. Apoi, am expus elemente de bune practici şi învăţare deplină în clasă: jurnale duble, cadrane,  ciorchini, explozii stelare, argumentări pro şi contra.
                 Lectia deschisă susţinută în faţa părinţilor a pus in evidenţă metamorfozarea noastră de la stadiul de boboc la cel de şcolar adevărat. Interdisciplinaritatea a fost la ea acasă astfel încât nu s-a ştiut când a fost limba română, matematică, muzică, teatru şcolar, ştiinţe etc.
                Părinţii  au fost alături de noi, ne-au aplaudat, iar Trustul Media "Deşteptarea" şi-a trimis emisari care mai apoi să dea de ştire despre faptul că  în şcoala  noastră se fac minuni cu minţile  tuturor. După cele două ore despre care nici nu ştim când au trecut,  eram alţi oameni: iubeam animalele, preţuiam sănătatea,, aveam opinii  personale şi atitudine de învingători.
              Spectacolul  "Prostia omenească"  urmărit la Teatrul Municipal " George Bacovia" ne-a destins şi relaxat. A fost o zi pe cinste, de neuitat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *